După o vreme ajunseră amândoi în dreptul unui gard înalt de piatră. Privindu-l mai de aproape, văzu ca era făcut dintr-o marmură foarte fină. Mai sus pe colină, gardul era întrerupt de o arcadă care strălucea în soare…
Ajunseră acolo și văzu ca era încrustată cu perle iar aleea care ducea spre ea părea pavată cu aur. El și câinele său se apropiară de poartă și atunci observă într-o parte, un om șezând la un birou.
Îl întrebă:
– Scuzați-mă, unde ne aflam ?
– Aici e Raiul – răspunse acesta.
– Minunat, zise omul, pot să vă rog să ne dați putină apă ?
– Bineînțeles, intrați înăuntru. Am să trimit imediat vorbă să vi se aducă niște apă cu gheață. Făcu un gest și poarta începu să se deschidă.
– Prietenul meu, poate intra și el ? – întrebă călătorul arătând înspre câine.
– Îmi pare rău, dar noi nu acceptăm animale.
Omul se gândi o clipă, apoi se întoarse și își continuă calea pe care pornise împreună cu câinele său.
După încă o plimbare lungă și pe vârful unei alte coline, pe un drum prăpădit de țară, dădură de o ferma a cărei poartă părea că nu avusese zăvor niciodată. De gard, nici vorbă.
Se apropie și văzu un cetățean șezând, rezemat de un copac și citind o carte.
– Scuzați-mă ! – i se adresă el. Aveți cumva puțină apă?
– Da, desigur… e o cișmea ceva mai încolo.
– Şi pentru prietenul meu ? – arătând către câine..
– Trebuie sa fie și o strachină chiar lângă cișmea.
Trecură de poarta și ajunseră la o cișmea veche, cu pompă. Omul și câinele băură pe saturate. După ce terminară, se înapoiară la omul de sub copac.
– Ce loc este acesta ? – întrebă călătorul.
– Asta este raiul.
– Sunt total încurcat… Un cetățean, ceva mai jos pe drumul asta, mi-a zis că raiul este acolo unde era el.
– Te referi la locul acela cu aleea de aur și zid de marmură ?… Acela e iadul.
– Şi nu va deranjează ca ei folosesc același nume ca Dv. ?!…
– Din contră, suntem fericiți că ei îi triază întâi pe cei care sunt gata să-și lase în urmă prietenii cei mai buni.
......
Căinţa păcătosului
La marginea unui râu, un ţăran rău vroia cu orice chip să scape de câinele său, deşi acesta era un animal bun şi recunoscător. Luându-l în braţe, l-a aruncat în apă, crezând că animalul se va îneca şi astfel va scăpa de el. Însă bietul câine a înotat cu greu până la mal, după care s-a aşezat cuminte la picioarele stăpânului său. Acesta, supărat că nu reuşise, l-a împins înapoi în apă, dar câinele a ieşit iar. De-a dreptul furios, ţăranul a ridicat din nou animalul în braţe, dar vrând să-l arunce cât mai departe, a alunecat pe malul noroios şi s-a prăvălit cu tot cu câine în apă. Neştiind să înoate, a început să ţipe şi să se zbată. Când să se ducă cu totul la fund, a simţit cum cineva îl apucă de gulerul hainei şi îl trage încet spre mal. Scos din apă mai mult mort decât viu, ud tot şi speriat, omul a înţeles că i-a scăpat viaţa tocmai câinele pe care încercase să îl omoare. Ruşinea i-a cuprins sufletul. I-a mulţumit lui Dumnezeu că au scăpat amândoi cu viaţă, după care şi-a mângâiat cu recunoştinţă câinele atât de credincios şi au plecat împreună spre sat. În sinea sa, omul a promis să nu mai dorească niciodată răul vreunui suflet.
“Faptele săvârşite de oameni sunt de trei feluri: conform firii, mai prejos de fire şi mai presus de fire. Firească este pacea, împotriva firii este duşmănia şi mai presus de fire, sunt iertarea şi binele dezinteresat” (Sfântul Atanasie cel Mare)
sursa
......
În vitrina unui magazin de animale era un afiş: “Căţeluşi de vânzare”. Un băieţel de 9 ani intră şi întreabă care-i preţul unui căţeluş. Vânzătorul îi răspunde că preţul este între 15 şi 30 dolari. Băieţelul bagă mâna în buzunar, scoate câteva monezi. Numără 3 dolari … şi apoi întreabă: “-Aş putea vedea căţeluşii?” Vânzătorul zâmbeşte. Fluieră, iar din magazin iese afară căţeaua şi în urma ei 6 căţeluşi frumoşi. Al şaptelea căţeluş… rămase în urmă şi nu se apropia! Băieţelul întreabă: “
– De ce căţeluşul astă şchioapătă ?” Omul îi răspunse că acesta s-a născut cu o problemă la picior şi așa va şchiopăta toată viaţa! “
– Acesta-i căţeluşul pe care-l doresc”, a spus băieţelul cu bucurie în glas. “
– Dacă asta e dorinţa ta, ţi-l dau gratis!”
Copilul s-a supărat şi a răspuns: “
– Nu-l vreau gratis, preţul lui e la fel ca şi a celorlalţi căţei, îţi voi da tot ce am la mine acum, şi în fiecare lună îţi voi plăti 1 dolar, până voi achita preţul lui întreg!” – Eşti sigur că vrei acest căţeluş? Doar niciodată nu va putea fugi sau juca sau sări precum ceilalţi!”
Băieţelul s-a aplecat, şi-a ridicat puţin pantalonul şi i-a arătat vânzătorului aparatul de fier ce-i susţinea piciorul strâmb. “
– Nici eu nu pot alerga, de aceea acest căţeluş are nevoie de cineva care să-l înţeleagă!
”Ochii vânzătorului s-au umplut de lacrimi când i-a spus copilului: “
– Mă rog şi sper ca fiecare căţeluş să aibe pe cineva care să-l iubească, aşa precum tu îl vei iubi pe acest căţeluş!”
sursa
......
Călătorind prin ţară, Moise întâlneşte un păstor şi rămâne cu el câteva zile, ajutându-l să-şi pască turma. La sfârşitul fiecărei zile, păstorul lua într-un blid, cel mai bun lapte, pe care îl aşeza, departe de locul de înnoptat, pe o piatră.
–Pentru ce pui laptele acolo? a întrebat Moise.
–Este lapte pentru Dumnezeu! a răspuns cu veneraţie păstorul.
Mirat Moise cere lămuriri:
–Cum aşa?
–În fiecare seară iau laptele cel mai bun şi-l dau ofrandă lui Dumnezeu!
Văzând simplitatea omului, Moise a zâmbit şi l-a întrebat foarte serios :
–Şi Dumnezeu îl bea?
–Da! a exclamat sigur de sine păstorul. Dumnezeu bea laptele, pe care i-L ofer!
Moise se hotărăşte să lumineze pe sărmanul naiv:
–Dumnezeu este Spirit Pur, El nu cunoaşte setea şi foamea şi nu are nevoie deloc nevoie de laptele tău.
–Eu găsesc dimineaţa, blidul gol şi cu siguranţă, Dumnezeu îşi potoleşte setea cu acest lapte...
–Nu Dumnezeu bea laptele tău! La noapte să veghem vasul, să vedem cine bea laptele.
Convins că Dumnezeu bea laptele şi curios să vadă aceasta, cu proprii ochi, păstorul se aşează împreună cu omul străin la pândă. În toiul nopţii, la lumina lunii, păstorul vede cum un animal micuţ se apropie de blid şi bea laptele lăsat pentru Dumnezeu.
Dimineaţa, foarte trist, cu faţa întunecată şi inima strânsă, păstorul îi dă dreptate lui Moise..
–Ai avut dreptate, o vulpe bea laptele meu!
În noaptea următoare, Dumnezeu, i se arată lui Moise şi-i spune:
,,Moise, este adevărat că sunt Spirit Pur, dar am primit cu bucurie ofranda de iubire a păstorului şi neavând trebuinţă de acel lapte, îndreptam într-acolo micul animal înfometat, care avea atâta nevoie. Tu ai lăsat animalul fără hrană, pe om fără bucuria şi liniştea că Eu îi primesc curata şi smerita ofrandă, iar pe Mine, fără iubirea cuprinsă în gestul omului...
sursa
TOTAL DEACORD CU CE SCRIE AICI
Ne credem mici Dumnezei , dar uitam ca Dumnezeu este iubire si creatie , si nicidecum stapanire si distrugere !!!
Fiecare da ce are si ce este !
„Câinele este singurul animal din lume care te poate iubi mai mult decât se iubeşte pe el însuşi” Josh Billings.
Ma bucur ca ai revenit pe blog, scrisul si intercatiunea cu fetele te vor ajuta. O zi frumoasa!
RăspundețiȘtergerePoate ... multumesc Laura !Imbratisari !
ȘtergereMulțumesc frumos pentru aceste emoționante povestiri!
RăspundețiȘtergereÎți doresc multa sănătate!
Eu multumesc ! Sanatate multa si putere , tuturor !
Ștergere